martes, 19 de enero de 2016

Românul si-a hrănit intelectul cu "informație basura (deșeu)"

România se scufunda, si romanul s-a comportat (si se comporta) precum pasagerii de pe Titanic (dar macar aceia erau in dreptul lor sa nu se preocupe de bunul mers al lucrurilor), absenti la propiul act de "a trai", lustruind balustrada in timp ce pe ei "scufundare" scrie, si indiferent daca te scufunzi cu burta goala sau cu burta plina, tot "mort" te numesti.
României i-au schimbat macazul, fauritorii PCR in '45, lovind (pcr-ii astia) România exact acolo unde doare mai tare pe orice natie, adica in . . . limbă.
Mai că . . hâr,  mai ca mâr", la inceput, pe urmă s-a obisnuit, precum boii cand ii schimbi in plug si pe cel de "cea" il treci de "hăis", iar pe cel de "hăis" il treci de "cea".
Urmasii lor (ai respectivilor boi) s-au trezit (deja) intr-un limbaj pre-fabricat, intr-un limbaj pe care l-au crezut "de la mama lui", dar care, cum spusei, era . . . de macaz, schimbat.



Care mai scotea capul pe geam, ce sa vadă?
Tari, orase, ape munti.
Doar ca, hai sa zicem ca plecand din Bucuresti spre Baia-Mare, schimband macazul unui tren cu ignoranti si trimitandu-l spre Suceava, de unde sa stie ei ca nu sunt pe drumul cel bun?
Cei mai multi nu au un orizont mai larg decat al găinii si, găina, unde ii prepari cuibar acolo isi centrează viata.
Romanul a fost hrănit cu "informatie basura"(informatie deșeu), iar el a luat ce i s-a dat, pe principiul "crede si nu te obosi sa cercetezi".
Invatand (greșit) din "Povestea unui om lenes", romanul n-a avut nici macar demnitatea aceluia care, mai bine a preferat sa moara decat sa iasa din lenea lui ci romanul a admis "posmagii" muiati, dormind mai departe pe el, lasand pe altii sa ii gestioneze viata, gestionare nu ca pe un serviciu pe care el oricum (plătind impozitele) il platea ci, ca si cand ar fi primit ceva din partea vreunui . . . marinimos (care si-ar fi facut vreo pomană cu el)

In orice aspect al vietii, este ca in domeniul categoriilor profesionale. Daca nu te ingrijesti de tine, nu urci trepte, nu urci categorii.
Limba e limba, limbajul e limbaj.
Vorbim toti romana, dar nu vorbim toti jargonul tipic strungarului, operatorului chimist, medicului, soferului, bucatarului, etc.
Vorbim toti romana, dar nici macar in cadrul acelei meserii, un operator de categoria baza, nu v-a intelege limbajul celui de categorie mai mare. Va intelege cate ceva, dar . . . nu tot.
Ca in schema "nivel de engleza" din imagine, unul care cunoaste o limba la nivel baza, va fi poate inteles (cu destula greutate) si de unul ca el dar si de altii care stiu limba mai bine, dar el la cei de categorii mai inalte se va uita ca curca in lemne, indiferent ca foloseste acel limbaj, la acel nivel, un roman sau un strain.
Cea mai grea, cea mai complexă profesie din viata, este cea de politician.
Ca atunci cand faci o scoala profesionala, si cand media de la scoala si cu media de la practica iti dau media generala cu care inchei acea scoala, si in baza careia dobandesti o diploma.
Profesia de politician cere nu atat, punctualmente, o diploma, cat mai ales insumarea "teoriei" (scolii, adica) cu "practica" (cu "practica vietii"), media acestei insumari dand valoarea adevarata a persoanei.
Socialul e social, acolo ierarhizarea e infinit mai simpla, existand "negrul pe albul" care, in ciuda tuturor matrapazlacurilor, pune cat de cat (comparativ cu fateta politica), pe fiecare cam la locul lui.

Dar in domeniul politic, recunoasterea se obtine infinit mai greu, tocmai pentru ca "diploma scolara", desi nu lipsita de importanta, nu are importanta determinanta.
E normal sa fie asa, pentru ca problemele "vietii sociale" (problemele specifice vietii sociale) le are omul (omul,ca specie) cat de cat controlate (are controlul asupra lor), in schimb, "problemele politice" (probleme ale Vietii, ca ansamblu, un ansamblu ce inglobeaza si problemele "vietii sociale") se intind mult in afara controlului uman habitual (obisnuit).

Daca in ce priveste "calificarea profesionala" te pregateste scoala, daca in ce priveste "calificarea sociala" te pregatesc parintii in cei "7 ani de-acasa" (si-apoi in ce timp prind liber, din timpul tau de elev, pana la varsta de 18 ani) apoi in ce priveste "calificarea politica", in asta te pregatesti (daca te pregatesti) singur, de cand te nasti pana cand inchizi ochii, invatand mai ales "lucruri esentiale", invatand atat din teoriile existente (din filozofii) cat si din personala ta traire a Vietii, insumandu-le si formandu-se din asta insumare, o medie.

Atentie insa ca Viata e . . . muuuulta chimie, si in chimie e altfel decat in aritmetica, iar 1 + 1 + 1 nu da intotdeauna 3, existand si "efectul sinergic".
Astfel ca nu toate insumarile de "solutii" ("7 ani de-acasa"+"formatia academica"+ "scoala vietii") duc la acelasi rezultat, unele insumari ducand la rezultatul adunarii artmetice, altele la rezultatul progresiei exponentiale, iar altele la rezultate de-are regresiei exponentiale :)

Citeste mai multe !

No hay comentarios:

Publicar un comentario